Dezvoltarea durabilă în viziunea leborgne
Ce înseamnă dezvoltare durabilă ?
« Dezvoltarea durabilă asigură satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi ». Extras din raportul Viitorul nostru comun (cunoscut și ca Raportul Brundtland) publicat în 1987 de către Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED).
Conceptul « dezvoltare durabilă » se raportează, în primul rând, la etică. Urmează obligația legală.
Responsabilitatea Socială Corporativă (CSR) reprezintă punerea în practică a principiilor dezvoltării durabile de către companii. Acestea sunt prezentate în standardul ISO 26000 « Sistemul de Management al Responsabilității Sociale ».
CSR în cadrul Leborgne
Leborgne s-a dedicat CSR printr-o abordare proprie. Ca prim efect, în anul 2010 a fost înființată Comisia pentru Dezvoltare Durabilă. Membrii acesteia, reprezentanți ai conducerii departamentelor din cadrul companiei, au fost instruiți în domeniul dezvoltării durabile și au participat la acțiunile de audit, în vederea identificării problemelor și trasării liniilor de acțiune pentru rezolvarea acestora. În acest mod, Leborgne a inițiat obținerea certificării ISO 14001 (Sisteme de Management de Mediu) în anul 2012. În anul 2013, a dezvoltat gama de unelte Nanovib® pentru prevenirea riscurilor asupra sănătății utilizatorilor și a definit Carta celor 8 angajamente CSR, care dau naștere acțiunilor viitoare.
Politica pentru dezvoltare durabilă în cadrul Leborgne
În 2010, Leborgne și-a luat angajamentul CSR printr-o abordare proprie, pentru a se alinia principiilor dezvoltării durabile, făcând față cu brio provocărilor și asigurând continuitatea activității și a brandului plurisecular.
Aderarea la Global Compact, în anul 2016, marchează concretizarea angajamentelor pe care ni le-am asumat pentru respectarea Drepturilor Omului și alinierea la standardele internaționale de muncă, protecția mediului înconjurător și lupta împotriva corupției. Primul nostru COP (Communication On Progress) a fost publicat în Octombrie 2017, pentru a demonstra rezultatele abordării noastre privind Responsabilitatea Socială Corporativă.
Cu entuziasmul de a avea o activitate economică viabilă, un impact pozitiv asupra societății și de a proteja mai bine mediul înconjurător, Leborgne se angajează :
Dimensiunea economică:
Să își continue activitatea din Savoia pentru creșterea volumului de produse fabricate, dezvoltarea prezenței comerciale și diversificarea ofertei de produse și servicii care să răspundă eficient nevoilor clienților și utilizatorilor produselor sale.
Dimensiunea de mediu:
Să urmărească îndeplinirea obiectivelor de management de mediu înconjurător, atât în fabricile din Savoia, cât și ale subcontractanților săi, să reducă impactul organizației și al produselor sale asupra mediului înconjurător și să dezvolte rețeaua locală. Toate acestea se traduc prin menținerea certificării ISO 14001 și a celor de produs PEFC™ și FSC®.
Dimensiunea socială/ umană:
Să crească implicarea propriilor salariați și să împărtășească același set de valori privind responsabilitatea corporativă. Să urmărească dezvoltarea și comercializarea de produse care contribuie la prevenirea riscurilor asupra sănătății utilizatorilor lor, cu ajutorul gamelor Nanovib® și NaturOvert®.
Fiecare angajat, în activitatea sa, își asumă responsabilitatea de a aplica și respecta aceste angajamente.
Politica privind Calitatea, Sănătatea și Mediul (QSE). De ce?
Politica QSE este definită de conducerea de la cel mai înalt nivel.
Sunt definite angajamentele în materie de Calitate, Sănătate și Securitate în Muncă și Mediu (QSE), mijloacele folosite pentru a le atinge și instrumentele pentru măsurarea rezultatelor.
Aceasta trebuie comunicată atât intern (personalului, care ia la cunoștință), cât și celorlalte părți interesate.
QSE este adaptată obiectivelor organizației:
- include angajamentul de a satisface exigențele și a asigura în permanență eficacitatea Sistemului de Management al QSE;
- oferă un cadru pentru stabilirea și revizuirea obiectivelor QSE;
- este comunicată și înțeleasă în cadrul organizației;
- este revizuită și actualizată în permanență.
- Politica QSE necesită revizuire periodică pentru a-i asigura conformitatea, în spiritul ”satisfacției clienților și a îmbunătățirii continue”;
- Comunicarea în cadrul companiei și luarea la cunoștință a modificărilor politicii QSE
Rezultatele aplicării angajamentelor Leborgne pentru dezvoltare durabilă
Abordarea prin prisma Responsabilității Sociale Corporative dă sens muncii noastre de zi cu zi și se traduce, ulterior, prin rezultate multiple:
- Utilizarea oțelului reciclat de primă clasă și a lemnului provenit din păduri certificate FSC® sau PEFC™
Antrenarea gesturilor și a posturii și adaptarea spațiului de lucru
Implementarea unui plan de acțiune pentru Seniori și egalitatea oportunităților între genuri
Semnarea unei Carte de Etică de către toți salariații și furnizorii noștri
2012 : multiple acțiuni care au la bază ISO 14001, valorificarea a 97% din deșeuri, reducerea consumurilor de energie și apă, eliminarea produselor CMR (Cancerigene, Mutagene, Reprotoxice)
2014 : crearea unui post de reprezentant Leborgne în relația cu marile instituții și sindicate din Construcții
2015 : certificarea OHSAS 18001 pentru prevenirea riscurilor profesionale (Sistemul de Management al Sănătății și Securității Operaționale)
2015 : crearea unui newsletter intern despre dezvoltarea durabilă, realizat bianual de către salariați
2016 : prima participare Leborgne la Săptămâna Națională a Dezvoltării Durabile. Aderarea la Global Compact simbolizează pentru noi concretizarea acțiunilor întreprinse pentru respectarea drepturilor omului, a normelor internaționale ale muncii, protecția mediului și lupta împotriva corupției.
2017 : Leborgne obține Trofeul întreprinderilor responsabile, în cadrul unui eveniment organizat de unul dintre clienții săi.
- 2019 : Certificarea ISO 45001 pentru Sistemul de Management al Sănătăți și Securității în Muncă, pentru crearea de locuri de muncă sigure, unde sănătatea angajatului este protejată și riscul de apariție a bolilor profesionale este diminuat. În același an am obținut certificările ISO 9001:2015 și ISO 14001:2015.
- 2021 : LEBORGNE își reînnoiește cu succes certificările ISO 45001, ISO 9001 și ISO 14001.
Obținerea certificărilor ISO a fost una dintre dorințele noastre, succes care ne-a ajutat în consolidarea brandului LEBORGNE.
Egalitatea de gen
Egalitatea de gen
Ca măsură de combatere a discriminării la locul de muncă, începând cu anul 2020, orice companie care are mai mult de 50 de angajați are obligația să calculeze un indice privind egalitatea de gen. Indicele folosește o scară de la 1 la 100, în care 1 reprezintă inegalitate totală, iar 100 reprezintă egalitate totală.
Este nevoie de un punctaj mai mare sau egal cu 75 pentru a nu fi necesară aplicare măsurilor corective.
Acest indice este calculat anual, pornind de la 4 indicatori:
- Decalajul salarial : compararea remunerațiilor lunare între femei și bărbați, pe grupe de vârstă și categorii socio-profesionale.
Decalajul între repartizarea măririlor salariale și promovărilor individuale pentru femei și bărbați.
- Procentul salariatelor care au avut evaluarea la 1 an de la întoarcerea din concediul de maternitate.
- Paritatea femei - bărbați calculată pentru primele cele mai mari 10 salarii
Pentru anul 2020, Leborgne a obținut un indice de 88,9 puncte din maximul de 100 puncte.
Angajamentul salariaților
Angajamentul salariaților
În cadrul Leborgne, fiecare salariat are libertatea de a propune un proiect axat pe dezvoltare durabilă. Acest lucru se traduce prin organizarea evenimentului Săptămâna Dezvoltării Durabile, în timpul căruia au loc conferințe pe diferite teme: managementului energiei, bunăstarea la locul de muncă, fauna și flora locală, reciclarea deșeurilor Leborgne, istoricul companiei, asociația locală Terree Solidaire care reintegrează în societate persoane cu dizabilități prin grădinărit BIO și prin realizarea unui grădini de legume pentru salariați.
”Zéro-phyto” : ce spune legea ?
”Zéro-phyto” : ce spune legea ?
În Franța, conștientizarea amplitudinii efectului nociv al folosirii substanțelor chimice asupra mediului a avut loc în cadrul dezbaterii Grenelle de l’environnement din anul 2007. Rezultatul dezbaterilor: diminuarea substanțială a frecvenței și cantității de utilizăre a produselor fitosanitare care dăunează mediului, în parcuri, grădini și alte spații verzi.
De la 1 ianuarie 2017, în Franța, legea tranziției energetice interzice serviciilor de întreținere a spațiilor verzi și serviciilor rutiere ale autorităților locale să folosească produse fitosanitare. Această obligație se va extinde și asupra persoanelor fizice, pentru grădini, începând din anul 2019.Gama NaturOvert pentru aliniera la directivele ”zéro-phyto”
Cu ajutorul gamei de unelte NaturOvert, Leborgne intenționează să ofere un răspuns la întrebarea: Ce soluție alternativă există la folosirea pesticidelor de tipul erbicidelor, fungicidelor și insecticidelor în grădina de legume sau în spațiile verzi?
Întoarcerea la uneltele de mână nu se poate face decât cu o îmbunătățire a eficacității și ergonomiei, calități pe care le găsim la uneltele din gama NaturOvert.
Unelte benefice pentru sol
Similar modului în care instrumentele din gama Nanovib® au fost dezvoltate pentru a întări siguranța utilizatorului și a-i proteja starea de sănătate, gama NaturOvert® a fost concepută pentru a lucra grădina și spațiile verzi în viziunea dezvoltării durabile.
De exemplu, Biogrif permite aerarea solului fără a-l întoarce, protejând astfel habitatul natural al microorganismelor anaerobe fertilizatoare care trăiesc în pământ, precum și pe al celor aerobe.